Interviu cu Ligia Alexandra Bodea

               Am cunoscut-o pe Ligia Alexandra Bodea în vara anului 2015. Am decis să o vizitez după ce am aflat din mass-media despre Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea din Iaz (jud. Sălaj) și despre tabăra de pictură pe sticlă pe care Ligia o organizează în fiecare vară. Am descoperit o tânără pasionată de etnografie și în același timp, o pictoriță de icoane talentată și iscusită. Pasiunea pentru etnografie s-a concretizat într-un muzeu al satului în aer liber, ce numără deja trei case și câteva anexe, precum și într-o colecție impresionantă de artă populară, formată din costume populare, obiecte textile, mobilier, obiecte de uz casnic și decor din ceramică și lemn, icoane pe sticlă vechi, unelte din fier și lemn precum și diferite obiecte și dispozitive necesare în practicarea meșteșugurilor sau a muncilor câmpului.

           În primăvara acestui an am avut ocazia să reiau discuția cu Ligia și am rugat-o să-mi vorbească despre pasiunea ei pentru icoanele pe sticlă.

Lucia Brad: Ligia, când ai început să pictezi icoane pe sticlă?

Ligia Alexandra Bodea: Am deprins tainele acestui meșteșug în anul 2009, într-o zi frumoasă de vară, când eram în vacanță și aveam timp suficient pentru a pune la încercare curiozitățile mele în ceea ce privește pictura pe sticlă. Pur și simplu mă fascina modul în care se lucra. Aveam și eu în colecție un număr important de icoane pictate pe sticlă în diferite centre meșteșugărești, și mi se spunea despre ele că sunt ,, pictate în oglindă” , lucru care mă îndemna tot mai mult să învăț să pictez în acest fel.

Lucia Brad: De la cine ai învățat acest meșteșug?

Ligia Alexandra Bodea: Prima încercare a fost de una singură, autodidact, am citit, m-am documentat, am aflat într-o mică măsură care sunt etapele de lucru, apoi după câteva lucrări finalizate, o cunoștință mi-a recomandat să merg mai departe spunându-mi că la Oradea, doamna prof. Tripe Vidican Floare, care a fost mai mulți ani prof. de specialitate la Palatul copiilor din Oradea, mă vă putea îndruma în perfecționarea să spunem așa, a acestui meșteșug. Timp de mai mulți ani am frecventat cursurile de pictură, exersând în paralel și acasă, pentru a mă verifica dacă stăpânesc ceea ce mi s-a predat la cursuri.

Lucia Brad: Dar cum s-a născut această pasiune? Cine sau ce te-a inspirat?

Ligia Alexandra Bodea: Pasiunea s-a născut atunci, când eram copil, când te fascinează multe lucruri pe care le vezi în jurul tău, dar pe care nu le începi atunci, le lași o perioadă, dar ele nu dispar din minte. Așa s-a întâmplat și în cazul meu, acea curiozitate într-un final, a dat roade învățând să pictez.

Lucia Brad:  Ce teme abordezi în icoanele tale?

Ligia Alexandra Bodea: Temele pe care le abordez sunt variate, în funcție de starea mea sufletească, și de ceea ce îmi transmite inima să fac. Mă inspir mult din pictura țărănească, dar se regăsesc și influențe din pictura bizantină, respectând canoanele care se cer. Temele abordate în general sunt portrete ale diferiților sfinți, Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, dar și compoziții care reprezintă: Nașterea, Învierea, Schimbarea la Față, Intrarea Domnului în Ierusalim, am dat câteva exemple, deoarece temele sunt numeroase și variate. Fiecare temă are o anumită pildă, poveste, pe care încerc să o transmit prin intermediul imaginilor. Eu cred că pictura pe sticlă înseamnă Evanghelia în imagini.

Lucia Brad: Ce materiale și ce tehnică de lucru folosești?

Ligia Alexandra Bodea: Materialele pe care le folosesc sunt suportul, adică sticla curățată și degresată în prealabil, tușul negru, penițe de diferite mărimi, pensule, și culori tempera. Tehnica în care lucrez este: se realizează conturul cu tuș și peniță, apoi se trece la culoare, după ce s-au pus luminile (acele linii albe). Culorile se amestecă cu o emulsie din gălbenuș de ou în amestec de apă, ulei de in fiert și oțet în diferite cantități.

Lucia Brad: Ești un artist popular atipic, cel puțin așa îmi amintesc. Pictezi icoane însă nu obișnuiești să le vinzi. Ce ai putea să îmi spui despre acest lucru?

 Ligia Alexandra Bodea: Este o alegere pe care nu aș dori să o dezbat foarte mult, am ales acest mod pentru că așa am simțit eu la momentul respectiv că trebuie să fac. Sigur, poate cu timpul va trebui să și vând, pentru a-mi putea procura materialele necesare de care am nevoie.

Lucia Brad:  Știu că ești foarte ocupată, însă găsești timp ți pentru pictură. Cum reușești?

Ligia Alexandra Bodea: Da, trăim vremuri în care timpul nu ne mai permite să facem ceea ce simțim noi pentru sufletul nostru. Într-adevăr este greu, dar dacă îți dorești cu adevărat, găsești timpul necesar și pentru a picta, renunțând bineînțeles la alte activități, care nu îți produc o așa mare satisfacție, cum este de pildă pentru mine, pictura pe sticlă.

Lucia Brad: Câte icoane ai pictat până acum?

Ligia Alexandra Bodea: Nu aș putea să spun un număr exact deoarece sunt foarte multe și nu aș vrea să greșesc spunând un anumit număr. Pot spune că cele pe care le păstrez pentru mine sunt în număr de 100, de diferite mărimi: A3, A4, A2. Acestea fiind pe lângă cele date, și spun asta că nu au fost puține.

Lucia Brad: Despre tabăra de pictură pe care o organizezi ce poți să ne spui?

Ligia Alexandra Bodea: Da, tabăra de pictură pe sticlă de la Iaz se desfășoară în fiecare an, din 2010 încoace, la sfârșitul lunii iulie. Mi-am dorit ca și alți copii să aibă șansa de a învăța acest meșteșug. Astfel a luat ființă această tabără, în care un număr de 10-15 copii pe lângă orele de pictură, desfășurăm activități recreative, vizitarea unor obiective turistice din zonă, iar la sfârșitul taberei are loc festivitatea de premiere, slujba de sfințire a icoanelor, după care fiecare copil își va duce propria icoană lucrată de el în tabără acasă, unde o va așeza la loc de cinste.

- Ligia, îți mulțumesc pentru interviu! Mult succes pe mai departe!

Reinventarea Sânzienelor: Ziua Iei

Inspirată de lucrarea doamnei Otilia Hedeșan: O sărbătoare se reinventează: Sfântul Andrei, publicată în Lecții despre calendar, am ales un titlu similar pentru scurta analiză pe care mi-am propus să o fac.

Sânzienele se sărbătoresc în fiecare an pe 24 iunie, fiind o sărbătoare solară - solstițială cu dată fixă. Denumită în unele regiuni Sânziene, în altele Drăgaica, Noaptea și Ziua de Sânziene sunt percepute în cultura populară ca fiind momente cu o mare încărcătură mitico-magică. Este o sărbătoare agrară, în care se împletesc rituri de fertilizare, personaje supranaturale și plante de leac. Denumirea sărbătorii este dată de planta cu același nume, despre care se spune că înflorește chiar în ziua de 24 iunie.

În Noaptea de Sânziene zâne bune din arhaicul românesc umplu văzduhul, prinzându-se în hore măiestre și cântând cu glasuri nemaiauzite. Ritualul Sânzienelor sau Drăgaicelor este exemplificat printr-un alai format din fete înveșmântate în alb, ce merg dansând printre ogoare și pe ulițele satului. Ele poarta cununi de sânziene pe cap. Cununa din sânziene este un simbol al acestei sărbători. Fetele și femeile culeg flori de pe câmp și fac din ele cununi sau cruci. În unele zone cununile se aruncă pe acoperișul casei și în ocolul vitelor. Dacă rămâne cununa pe acoperiș e semn bun, dacă nu rămâne e semn rău. În alte zone se fac cruci din flori și se pun deasupra ușilor, cu rol de protecție.

Făclia de Sânziene face parte din ceremonialul nocturn al sărbătorii și ține probabil de cultul solar. În Noaptea de Sanziene flăcăii merg prin sat purtând făclii aprinse, rotindu-le deasupra capului. Focuri se aprind pentru a ține răul deoparte și a alunga spiritele malefice, dar și pentru purificare. Noaptea dinspre 23 spre 24 iunie, coform credințelor populare, este cu siguranță una magică. Mulți dintre noi am aflat despre ea citind cartea lui Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene:

"Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea înțeleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca în Noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească..." (Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)

O altă practică veche de Sânziene  este culegerea "buruienilor" de leac. În credința populară cea mai propice perioadă pentru culegerea anumitelor plante cu proprietăți tămăduitoare este în această zi. 

Ca în majoritatea sărbătorilor românești, caracterul sincretic este prezent și aici. Astfel, alături de sărbătoarea precreștină a Sânzienelor, cu puternice conotații mitico-magice, există și un caracter religios al acestei zile. Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 24 iunie Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, cunoscută în popor sub numele de Sf. Ioan de Vară, precum și pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.   

***

Am încercat în prima parte să trec în revistă principalele semnificații atribuite acestei sărbători. Sânzienele au ocupat întotdeauna un loc important în cultura populară din România, având conotații atât magice cât și religioase. Însă până acum patru ani, celebrarea lor era destul de tăcută.  Nu este de mirare că acest cadru, ușor recognoscibil în memoria colectivă, a ales să fie folosit în câștigarea unui capital important de imagine, prin promovarea unui alt tip de sărbătoare. 

Ziua Iei este o sărbătoare creată acum 4 ani  în mediul on-line, mai precis pe Facebook. Până aici nimic ieșit din comun deoarece în acest moment mediul on-line este cel mai frecventat “spațiu”. De atunci însă, treptat, semnificația zilei de Sânziene a fost deturnată, ajungând ca după 4 ani de la introducerea acestei noi sărbători, Sânzienele să treacă pe locul secund în mentalul colectiv. 
Marea majoritate a românilor spun azi că pe 24 iunie este Ziua Iei, nu Sânzienele, nu Sf. Ioan! Contrar așteptărilor, această nouă sărbătoare nu a venit din mijlocul comunității, ci a fost sugerată de o entitate privată, printr-un marketing specific economiei de piață.  De regulă, comunitatea susține sau abandonează anumite obiceiuri. Ele se perpetuează datorită interesului colectivității pentru ele. 
În cazul de față nu putem spune că Ziua Iei este produsul comunității ci vom spune că este un produs comercial. Vorbim despre faptul că autorul acestei sărbători  este  unul recunoscut, nu anonim. Se știe că orice fapt de folclor este creat de unul sau mai mulți anonimi și, prin preluarea lui de către comunitate, capătă un caracter colectiv. Caracterul comercial apare odată cu instituirea unui monopol, prin posibilitatea revendicării unor drepturi de proprietate. Este vorba, desigur, despre Ziua Iei ca marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Ce motive ar fi avut creatorul acestui concept sa breveteze această zi, dacă nu pentru a putea pretinde în timp drepturi de autor? Mai mult chiar, înregistrarea la OSIM s-a făcut în anul 2013, exact anul în care a fost creată această sărbătoare. Deci putem trage concluzia că Ziua Iei a fost gândită de la început ca un produs de piață.

Iată cum, pe fondul unei sărbători ce are rădăcini în perioada precreștină se crează artificial o sărbătoare cu nume și semnificații diferite, aparent în strânsă legătură cu tradiția ancestrală, dar în realitate impusă cu ajutorul unei strategii de marketing bine instrumentată în mediul on-line. Comunitatea de pe Facebook a preluat rapid această sărbătoare, rezonând atât cu IA cât și cu Sânzienele, ambele fiind considerate embleme identitare ale culturii populare tradiționale românești. Pe fondul acestei nevoi de identificare culturală, Ziua Iei și-a găsit imediat adepți.

Așa cum spune și Anne-Marie Thiesse în "Crearea identităților naționale în Europa", vechile sărbători sunt importante pentru ca “…noua tradiție să poată fi ancorată în trecut.”

În acest fel capătă girul comunității, pentru că orice manifestare a tradiției, sau orice legătură cu aceasta, este acceptată și integrată mai ușor. Dacă Ziua Iei ar fi fost identificată cu un context mai puțin generos, cu o zi fără semnificație, cu siguranță adepții ei ar fi fost într-un număr mult mai mic.   

 Sigur că pentru cei ce s-au regăsit în această sărbătoare este mai puțin important contextul economic și legal  în care li s-a propus această zi. Faptul că românii iubesc cămașa populară din ce în ce mai mult și își doresc să aibă cât mai multe  motive să o poarte, i-a făcut să îmbrățișeze ziua dedicată iei. Atât doar că din punct de vedere al semnificației, ziua iei nu are nici o legătură cu Sânzienele, ci doar se folosește de contextul și tradiția create de acestea în timp. Făcând o scurtă trecere în revistă a evenimentelor dedicate zilei iei în acest an (2017) vom observa că aproape toată lumea poartă cămașă populară. Cununa de sânziene pe cap, acolo unde există, poate fi singurul element de legătură între Ziua Iei și Sânziene. Ca manifestări culturale  vom sesiza abundența de expoziții de cămăși populare, târguri cu meșteri populari și spectacole în aer liber. 

Sunt de acord că pentru a atrage public, manifestările create trebuie să vină în întâmpinarea așteptărilor. Orice promotor cultural care cunoaște acest mecanism al pieței trebuie să aibă o ofertă pe măsura cererii. Interesul său fiind nu doar de imagine ci și unul economic. Însă mă aștept ca instituțiile statului acreditate cu păstrarea și promovarea culturii populare tradiționale să ofere publicului o alternativă, lipsită de aceste conotații economice.

Spre marea mea surpriză marile muzee din țară au preluat ideea acestei noi sărbători, și expozițiile de ii pe care le-au organizat au fost dedicate în totalitate Zilei Iei. Doar Muzeul Satului "D. Gusti" din București a avut un eveniment dedicat exclusiv Sânzienelor.

Ce șanse sunt ca în aceste condiții Sânzienele să supraviețuiască ? În afară de cununa din sânziene și de versurile pe care le-am văzut postate peste tot pe Facebook:

"Du-te soare, vino lună, Sanzienele îmbună,/ Să le crească floarea floare,/ 

Galbenă, mirositoare,/ Fetele să o adune,/ Să le prinda în cunune"…

toată lumea sărbătorește Ziua Iei iar mulți dintre cei care nu cunosc tradițiile zilei de 24 Iunie vor ajunge să creadă despre cununile din sânziene că sunt doar recuzită pentru Ziua Iei.

La finalul acestei prezentări mă întreb dacă Statul, prin instituțiile abilitate, nu ar trebui să fie mai atent atunci când oferă unor entități private drepturi ce pot submina bunurile și faptele culturale, ce aparțin întregului popor. Desigur, societatea civilă trebuie să fie parte activă în toate sectoarele vieții sociale, culturale și politice însă este nevoie de un mecanism de supervizare a inițiativelor care pot produce schimbări majore. 

***

Bibliografie

• ·         Hedeșan, Otilia, O sărbătoare se reinventează: Sfântul Andrei (2001). În Lecții despre calendar. Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2005 (p. 373-384)
• ·         Thiesse, Anne-Marie, Crearea identităților naționale în Europa. Secolele XVIII – XX.
• ·         Eliade, Mircea, Noaptea de Sânziene, Ed. Litera, 2010