Interviu cu meșterul popular Elvira Gavriș

• Am întâlnit-o pe Elvira Gavriș în toamna anului 2016, în comuna Mărgău din județul Cluj. 
• Elvira Gavriș s-a născut la data de 16 octombrie 1947, într-o familie modestă din satul Bedeciu, județul Cluj. 
• A urmat cursurile primare în satul Bedeciu, liceul în Huedin iar apoi Institutul Pedagogic din cadrul Facultății de Filologie din Oradea. 
• Din anul 1968 până în 2005 a fost profesor de limba româna la Școala din Bedeciu. Tot aici, timp de 20 de ani, a îndeplinit și funcția de director. 
• Începand cu anii ‘90 pune în cadrul școlii bazele unui Cerc de Artă Populară, unde inițiază elevele în arta cusutului și a costumelor populare. 
• Urmează o lungă perioadă în care se dedică realizării de costume populare și obiecte de decor. Prin prisma acestei activități colaborează cu muzee din întreaga țară și participă la numeroase târguri și expoziții, atât în țară cât și în străinatate. 
• Din anul 2005 este membră a Academiei Artelor Populare din România, diplomă ce i-a fost acordată de Muzeul Astra din Sibiu, pentru contribuția adusă la păstrarea și transmiterea tradiției. 
• Din anul 2008 până în prezent este expert la Școala Populară de Arte "Tudor Jarda" din Cluj-Napoca, la clasele externe de țesut - cusut. A avut zeci de eleve și cursante cărora le-a insuflat dragostea pentru arta populară.

   Lucia Brad: Doamna Elvira, care este prima amintire legată de meșteșugurile pe care acum le practicați?
Elvira Gavriș: Născută fiind la sat am învățat încă din copilărie să torc, să cos, să țes și să croșetez. În familia mea, mama și bunicile practicau aceste meșteșuguri, așa că le-am învățat și eu. După anii de studiu, revenind în satul natal, am început să cunosc mai bine folclorul și tradițiile locale și să le apreciez cu adevărat. 

Lucia Brad: Când ați început să practicați meșteșugurile învățate în copilărie?
Elvira Gavriș: După terminarea studiilor am fost repartizată la școala din satul natal, unde am găsit un cadru optim pentru practicarea meșteșugurilor. În facultate am studiat folclorul , era curs obligatoriu. Am participat la culegeri de folclor și într-un fel, am fost pregatită nu numai pentru catedră dar și pentru tradiții. Am creat și condus Cercul de Artă populară din școală și am învățat elevele să-și coasă ii și să confecționeze diferite obiecte prin tehnica broderiei sparte. În perioada 1991 - 2005 am participat cu grupuri de fetițe la Olimpiada Națională "Meșteșuguri artistice tradiționale " de la Sibiu și, în majoritatea cazurilor, am obținut premiul întâi.

Lucia Brad: Dar când ați făcut efectiv pasul de la statutul de profesor la cel  de meșter popular?
Elvira Gavriș: După anul 1990 am început colaborarea cu muzeele din țară, am participat la târguri si expoziții prezentând costume populare și diferite obiecte de ornament casnic (ștergare, fețe de masă, perdele, șervete, etc). Toate lucrate manual, prin tehnici de lucru vechi, folosite în gospodărie de țăranca română. Tot în această perioadă am participat la expoziții în străinătate: Germania, Ungaria, Cehia, Italia, Serbia, Turcia, Polonia. În toată această perioadă am lucrat costume populare pentru foarte multe ansambluri folclorice din diferite zone ale țării, în special din Transilvania. Dar și din Banat, Moldova sau Dobrogea.

Lucia Brad: Cum este să fii meșter popular în zilele noastre? În ce măsură depinde meșterul de cererea pieței?
Elvira Gavriș: Să fii meșter popular nu-i greu, dar trebuie să-ți placă ceea ce faci. Să nu fii meșter numai cu numele, să iubești tradiția, s-o respecți și s-o transmiți mai departe. De aceea eu îmi iau modelele de pe obiecte vechi, pe care le găsesc în sat. Am încercat întotdeauna să lucrez folosind tehnicile de lucru de odinioară. Din fericire cei care caută să cumpere obiecte meșteșugărești nu se mulțumesc cu orice, mulți dintre ei sunt foarte educați și informați în acest sens. Și asta este bine pentru meșterii care vor să respecte meșteșugurile tradiționale. Chiar dacă lucrul este mai greu de făcut, rezultatul este mult mai frumos. Sigur, multe materiale folosite nu mai sunt ca pe vremuri, însă încercăm să ne descurcăm cu ce avem. De exemplu, pentru ii, cămăși și poale pânza pe care lucrez este, în majoritatea cazurilor, țesută industrial din fir de bumbac. Pe vremuri se făceau, aici în zona noastră, din pânza de cânepă țesută în casă. Din păcate, cânepa nu se mai cultivă de zeci de ani și atunci nu mai există nici materia primă necesară pentru țeserea acestui tip de pânză.

Lucia Brad: Ce viitor credeți că va avea arta populară? Interesul pentru costumul popular se va păstra sau va dispărea cu timpul?
Elvira Gavriș: Văd în prezent un interes mare pentru lucrarea, păstrarea și promovarea costumului popular, nu numai în scop comercial, ci și din dorința de-a avea ceva românesc. Nu va dispărea! Tinerii trebuie să înțeleagă ca arta populară, costumul purtat de strămoșii noștri, ne reprezintă ca nație. Și mulți văd că înțeleg acest lucru, și îmbracă cu multă mândrie piesele vechi, țărănești. 

Lucia Brad: Ați participat la expoziții și în afara țării. Ce credeți, noi ne raportăm diferit la cultul tradiției în comparație cu alte țări?

Elvira Gavriș: România se situează printre țările unde încă se mai păstrează tradițiile. Avem unul din cele mai frumoase si variate costume populare din lume. Suntem obligați moral să păstrăm ce mai putem, și să transmitem generațiilor tinere meșteșugurile și obiceiurile populare. Atât cât mai știm și noi. Este adevărat că satul românesc a suferit numeroase transformări, de-a lungul timpului, dar la noi încă mai putem vedea casele îmbrăcate de sărbătoare și mândria cu care țăranca noastră poarta straiele românesti.

Lucia Brad: Aveti un crez pe care l-ati urmat de-a lungul vieții?

Elvira Gavriș: Am avut multe momente grele în viață, dar pasiunea pentru arta populară ma ajutat să trec peste toate greutățile. Atunci când faci ceva din inimă, lucrul ăsta te trage înainte. 

Lucia Brad: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez succes în tot ceea ce faceţi!

Elvira Gavriș: Vă mulțumesc!

Maria Panea (1920-1977)

"Cu fiecare an ce se adaugă pe răbojul vieții noastre, tot mai puțini sunt cei ce își amintesc de Maria Panea a Fanu' Dedii sau a Dedii Fanului." spunea preotul Ghe. Braica în cartea sa, Mărgău - pagini de istorie (p. 101). 

Maria Panea alături de elevii săi
fotografie din anii '50, aflată în arhiva personală
a d-lui Boc Iosif 

            Maria Panea, cunoscută de mărgăuani ca Mărioara Dedii sau Domnișoara Dedii, s-a născut în Mărgău, în anul 1920. A fost învățătoare la școala din sat, pictoriță dar și o mare pasionată de artă populară. Deși trăia foarte modest își cheltuia fiecare bănuț pentru achiziția de costume și obiecte specifice artei populare. Putem spune că și-a dedicat întreaga viață acestei pasiuni. Atunci când nu avea bani dădea în schimbul pieselor de colecție tablouri în ulei, pictate de ea. I-a învățat pe mărgăuani să picteze năfrămi și catrințe, mulți dintre ei făcând ulterior comerț cu acest tip de obiecte. A întemeiat în sat o clasă a Școlii Populare de Artă din Cluj-Napoca, unde aduna tinere și le învăța secretele artei populare. 

           Lumea din sat nu i-a înțeles pasiunea pentru arta populară. Ba mai mult, unii o luau în râs și considerau că nu e în toate mințile. Nu a fost căsătorită iar după moartea tatălui restul familiei s-a îndepărtat de ea, considerând probabil că-i face de râs. Și-a petrecut ultimii ani de viață singură, în casa unor rude, alături de comorile strânse cu atâta trudă. Poate și de aceea s-a îmbolnăvit destul de tânară. În anul 1975 a donat întreaga colecție, strânsă cu trudă și sacrificii, Muzeului Etnografic al Transilvaniei.  Apoi, bolnavă fiind, a părăsit satul natal și a fost internată în azilul de la Câțcău. Tot in acest azil și-a găsit sfârșitul, în anul 1977, la nici 58 de ani.  

***

    Putem spune astăzi, privind în urmă la dinamica etnografiei textile din ultimele decenii, că Maria Panea  a fost o vizionară.

    Când influența orășenească a ajuns în Mărgău și naylonul, "suprailasticul", tergalul etc., au luat locul țesăturilor făcute în casă, ea a adunat tot ce altora nu le mai trebuia.  Așa se face că a strâns cămăși cu șire și ciupag, catrințe, cojoace, brâie, sumane precum și sute de  fragmente cu modele de cusaturi si tesaturi. A adunat zeci de scoarțe, covoare, ștergare, furci și fuse de tors, vârtelnițe, războaie de țesut, lăzi de zestre, scaune cioplite pentru vatră, blide și oale de lut, icoane pe lemn și sticlă.  
Toate aceste obiecte au fost donate de Maria Panea, în anul 1975, Muzeului Etnografic al Transilvaniei. 

    "Colecția Panea" numără peste 1500 de piese, conform Mihaelei Mureșan, cea care în 2009 s-a ocupat de organizarea expoziției dedicată acestei colecții. "Faptul ca astazi vernisam o expozitie cu piese din aceasta colectie reprezinta un modest omagiu pe care il aducem unui OM care nu a trait pentru el ci pentru posteritate" a subliniat Mihaela Muresan în 2009. (www.ziare.com)

***

Mărturie

    Eugenia Rauca (n.1956) iși amintește de Maria Panea cu plăcere dar și cu o oarecare tristețe: "Și de Mărioara Dedii, cu teatrul ei de păpuși, îmi amintesc. Avea multe îndeletniciri, pictatul pe sticlă, picta tablouri în ulei cu frumoase peisaje, picta pe năfrămi .... a fost de mare ajutor pentru mărgăuani în vremurile acelea, își câștigau o pâine de pe urmele ei. Dar la ea nimeni nu se gândea, trăia în sărăcie că nu le cerea bani în schimb... Iarna își făcea foc cu păpucii de pe vale și ce mai găsea. Mama, fie iertată, ne mai trimitea la ea cu câte ceva de mâncare...."

***

    Bibliografie: 
- Braica, Gheorghe-Dragos, Mărgău. Pagini de istorie, Cluj-Napoca, Ed. Eikon 2010
- www.ziare.com Expoziție de costume populare la MET / 22.01.2009

- Fotografie din arhiva personală a domnului Boc Iosif, fost elev al Mariei Panea.