Reinventarea Sânzienelor: Ziua Iei

Inspirată de lucrarea doamnei Otilia Hedeșan: O sărbătoare se reinventează: Sfântul Andrei, publicată în Lecții despre calendar, am ales un titlu similar pentru scurta analiză pe care mi-am propus să o fac.

Sânzienele se sărbătoresc în fiecare an pe 24 iunie, fiind o sărbătoare solară - solstițială cu dată fixă. Denumită în unele regiuni Sânziene, în altele Drăgaica, Noaptea și Ziua de Sânziene sunt percepute în cultura populară ca fiind momente cu o mare încărcătură mitico-magică. Este o sărbătoare agrară, în care se împletesc rituri de fertilizare, personaje supranaturale și plante de leac. Denumirea sărbătorii este dată de planta cu același nume, despre care se spune că înflorește chiar în ziua de 24 iunie.

În Noaptea de Sânziene zâne bune din arhaicul românesc umplu văzduhul, prinzându-se în hore măiestre și cântând cu glasuri nemaiauzite. Ritualul Sânzienelor sau Drăgaicelor este exemplificat printr-un alai format din fete înveșmântate în alb, ce merg dansând printre ogoare și pe ulițele satului. Ele poarta cununi de sânziene pe cap. Cununa din sânziene este un simbol al acestei sărbători. Fetele și femeile culeg flori de pe câmp și fac din ele cununi sau cruci. În unele zone cununile se aruncă pe acoperișul casei și în ocolul vitelor. Dacă rămâne cununa pe acoperiș e semn bun, dacă nu rămâne e semn rău. În alte zone se fac cruci din flori și se pun deasupra ușilor, cu rol de protecție.

Făclia de Sânziene face parte din ceremonialul nocturn al sărbătorii și ține probabil de cultul solar. În Noaptea de Sanziene flăcăii merg prin sat purtând făclii aprinse, rotindu-le deasupra capului. Focuri se aprind pentru a ține răul deoparte și a alunga spiritele malefice, dar și pentru purificare. Noaptea dinspre 23 spre 24 iunie, coform credințelor populare, este cu siguranță una magică. Mulți dintre noi am aflat despre ea citind cartea lui Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene:

"Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea înțeleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca în Noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească..." (Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)

O altă practică veche de Sânziene  este culegerea "buruienilor" de leac. În credința populară cea mai propice perioadă pentru culegerea anumitelor plante cu proprietăți tămăduitoare este în această zi. 

Ca în majoritatea sărbătorilor românești, caracterul sincretic este prezent și aici. Astfel, alături de sărbătoarea precreștină a Sânzienelor, cu puternice conotații mitico-magice, există și un caracter religios al acestei zile. Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 24 iunie Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, cunoscută în popor sub numele de Sf. Ioan de Vară, precum și pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.   

***

Am încercat în prima parte să trec în revistă principalele semnificații atribuite acestei sărbători. Sânzienele au ocupat întotdeauna un loc important în cultura populară din România, având conotații atât magice cât și religioase. Însă până acum patru ani, celebrarea lor era destul de tăcută.  Nu este de mirare că acest cadru, ușor recognoscibil în memoria colectivă, a ales să fie folosit în câștigarea unui capital important de imagine, prin promovarea unui alt tip de sărbătoare. 

Ziua Iei este o sărbătoare creată acum 4 ani  în mediul on-line, mai precis pe Facebook. Până aici nimic ieșit din comun deoarece în acest moment mediul on-line este cel mai frecventat “spațiu”. De atunci însă, treptat, semnificația zilei de Sânziene a fost deturnată, ajungând ca după 4 ani de la introducerea acestei noi sărbători, Sânzienele să treacă pe locul secund în mentalul colectiv. 
Marea majoritate a românilor spun azi că pe 24 iunie este Ziua Iei, nu Sânzienele, nu Sf. Ioan! Contrar așteptărilor, această nouă sărbătoare nu a venit din mijlocul comunității, ci a fost sugerată de o entitate privată, printr-un marketing specific economiei de piață.  De regulă, comunitatea susține sau abandonează anumite obiceiuri. Ele se perpetuează datorită interesului colectivității pentru ele. 
În cazul de față nu putem spune că Ziua Iei este produsul comunității ci vom spune că este un produs comercial. Vorbim despre faptul că autorul acestei sărbători  este  unul recunoscut, nu anonim. Se știe că orice fapt de folclor este creat de unul sau mai mulți anonimi și, prin preluarea lui de către comunitate, capătă un caracter colectiv. Caracterul comercial apare odată cu instituirea unui monopol, prin posibilitatea revendicării unor drepturi de proprietate. Este vorba, desigur, despre Ziua Iei ca marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Ce motive ar fi avut creatorul acestui concept sa breveteze această zi, dacă nu pentru a putea pretinde în timp drepturi de autor? Mai mult chiar, înregistrarea la OSIM s-a făcut în anul 2013, exact anul în care a fost creată această sărbătoare. Deci putem trage concluzia că Ziua Iei a fost gândită de la început ca un produs de piață.

Iată cum, pe fondul unei sărbători ce are rădăcini în perioada precreștină se crează artificial o sărbătoare cu nume și semnificații diferite, aparent în strânsă legătură cu tradiția ancestrală, dar în realitate impusă cu ajutorul unei strategii de marketing bine instrumentată în mediul on-line. Comunitatea de pe Facebook a preluat rapid această sărbătoare, rezonând atât cu IA cât și cu Sânzienele, ambele fiind considerate embleme identitare ale culturii populare tradiționale românești. Pe fondul acestei nevoi de identificare culturală, Ziua Iei și-a găsit imediat adepți.

Așa cum spune și Anne-Marie Thiesse în "Crearea identităților naționale în Europa", vechile sărbători sunt importante pentru ca “…noua tradiție să poată fi ancorată în trecut.”

În acest fel capătă girul comunității, pentru că orice manifestare a tradiției, sau orice legătură cu aceasta, este acceptată și integrată mai ușor. Dacă Ziua Iei ar fi fost identificată cu un context mai puțin generos, cu o zi fără semnificație, cu siguranță adepții ei ar fi fost într-un număr mult mai mic.   

 Sigur că pentru cei ce s-au regăsit în această sărbătoare este mai puțin important contextul economic și legal  în care li s-a propus această zi. Faptul că românii iubesc cămașa populară din ce în ce mai mult și își doresc să aibă cât mai multe  motive să o poarte, i-a făcut să îmbrățișeze ziua dedicată iei. Atât doar că din punct de vedere al semnificației, ziua iei nu are nici o legătură cu Sânzienele, ci doar se folosește de contextul și tradiția create de acestea în timp. Făcând o scurtă trecere în revistă a evenimentelor dedicate zilei iei în acest an (2017) vom observa că aproape toată lumea poartă cămașă populară. Cununa de sânziene pe cap, acolo unde există, poate fi singurul element de legătură între Ziua Iei și Sânziene. Ca manifestări culturale  vom sesiza abundența de expoziții de cămăși populare, târguri cu meșteri populari și spectacole în aer liber. 

Sunt de acord că pentru a atrage public, manifestările create trebuie să vină în întâmpinarea așteptărilor. Orice promotor cultural care cunoaște acest mecanism al pieței trebuie să aibă o ofertă pe măsura cererii. Interesul său fiind nu doar de imagine ci și unul economic. Însă mă aștept ca instituțiile statului acreditate cu păstrarea și promovarea culturii populare tradiționale să ofere publicului o alternativă, lipsită de aceste conotații economice.

Spre marea mea surpriză marile muzee din țară au preluat ideea acestei noi sărbători, și expozițiile de ii pe care le-au organizat au fost dedicate în totalitate Zilei Iei. Doar Muzeul Satului "D. Gusti" din București a avut un eveniment dedicat exclusiv Sânzienelor.

Ce șanse sunt ca în aceste condiții Sânzienele să supraviețuiască ? În afară de cununa din sânziene și de versurile pe care le-am văzut postate peste tot pe Facebook:

"Du-te soare, vino lună, Sanzienele îmbună,/ Să le crească floarea floare,/ 

Galbenă, mirositoare,/ Fetele să o adune,/ Să le prinda în cunune"…

toată lumea sărbătorește Ziua Iei iar mulți dintre cei care nu cunosc tradițiile zilei de 24 Iunie vor ajunge să creadă despre cununile din sânziene că sunt doar recuzită pentru Ziua Iei.

La finalul acestei prezentări mă întreb dacă Statul, prin instituțiile abilitate, nu ar trebui să fie mai atent atunci când oferă unor entități private drepturi ce pot submina bunurile și faptele culturale, ce aparțin întregului popor. Desigur, societatea civilă trebuie să fie parte activă în toate sectoarele vieții sociale, culturale și politice însă este nevoie de un mecanism de supervizare a inițiativelor care pot produce schimbări majore. 

***

Bibliografie

• ·         Hedeșan, Otilia, O sărbătoare se reinventează: Sfântul Andrei (2001). În Lecții despre calendar. Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2005 (p. 373-384)
• ·         Thiesse, Anne-Marie, Crearea identităților naționale în Europa. Secolele XVIII – XX.
• ·         Eliade, Mircea, Noaptea de Sânziene, Ed. Litera, 2010

Interviu cu meșterul popular Elvira Gavriș

• Am întâlnit-o pe Elvira Gavriș în toamna anului 2016, în comuna Mărgău din județul Cluj. 
• Elvira Gavriș s-a născut la data de 16 octombrie 1947, într-o familie modestă din satul Bedeciu, județul Cluj. 
• A urmat cursurile primare în satul Bedeciu, liceul în Huedin iar apoi Institutul Pedagogic din cadrul Facultății de Filologie din Oradea. 
• Din anul 1968 până în 2005 a fost profesor de limba româna la Școala din Bedeciu. Tot aici, timp de 20 de ani, a îndeplinit și funcția de director. 
• Începand cu anii ‘90 pune în cadrul școlii bazele unui Cerc de Artă Populară, unde inițiază elevele în arta cusutului și a costumelor populare. 
• Urmează o lungă perioadă în care se dedică realizării de costume populare și obiecte de decor. Prin prisma acestei activități colaborează cu muzee din întreaga țară și participă la numeroase târguri și expoziții, atât în țară cât și în străinatate. 
• Din anul 2005 este membră a Academiei Artelor Populare din România, diplomă ce i-a fost acordată de Muzeul Astra din Sibiu, pentru contribuția adusă la păstrarea și transmiterea tradiției. 
• Din anul 2008 până în prezent este expert la Școala Populară de Arte "Tudor Jarda" din Cluj-Napoca, la clasele externe de țesut - cusut. A avut zeci de eleve și cursante cărora le-a insuflat dragostea pentru arta populară.

   Lucia Brad: Doamna Elvira, care este prima amintire legată de meșteșugurile pe care acum le practicați?
Elvira Gavriș: Născută fiind la sat am învățat încă din copilărie să torc, să cos, să țes și să croșetez. În familia mea, mama și bunicile practicau aceste meșteșuguri, așa că le-am învățat și eu. După anii de studiu, revenind în satul natal, am început să cunosc mai bine folclorul și tradițiile locale și să le apreciez cu adevărat. 

Lucia Brad: Când ați început să practicați meșteșugurile învățate în copilărie?
Elvira Gavriș: După terminarea studiilor am fost repartizată la școala din satul natal, unde am găsit un cadru optim pentru practicarea meșteșugurilor. În facultate am studiat folclorul , era curs obligatoriu. Am participat la culegeri de folclor și într-un fel, am fost pregatită nu numai pentru catedră dar și pentru tradiții. Am creat și condus Cercul de Artă populară din școală și am învățat elevele să-și coasă ii și să confecționeze diferite obiecte prin tehnica broderiei sparte. În perioada 1991 - 2005 am participat cu grupuri de fetițe la Olimpiada Națională "Meșteșuguri artistice tradiționale " de la Sibiu și, în majoritatea cazurilor, am obținut premiul întâi.

Lucia Brad: Dar când ați făcut efectiv pasul de la statutul de profesor la cel  de meșter popular?
Elvira Gavriș: După anul 1990 am început colaborarea cu muzeele din țară, am participat la târguri si expoziții prezentând costume populare și diferite obiecte de ornament casnic (ștergare, fețe de masă, perdele, șervete, etc). Toate lucrate manual, prin tehnici de lucru vechi, folosite în gospodărie de țăranca română. Tot în această perioadă am participat la expoziții în străinătate: Germania, Ungaria, Cehia, Italia, Serbia, Turcia, Polonia. În toată această perioadă am lucrat costume populare pentru foarte multe ansambluri folclorice din diferite zone ale țării, în special din Transilvania. Dar și din Banat, Moldova sau Dobrogea.

Lucia Brad: Cum este să fii meșter popular în zilele noastre? În ce măsură depinde meșterul de cererea pieței?
Elvira Gavriș: Să fii meșter popular nu-i greu, dar trebuie să-ți placă ceea ce faci. Să nu fii meșter numai cu numele, să iubești tradiția, s-o respecți și s-o transmiți mai departe. De aceea eu îmi iau modelele de pe obiecte vechi, pe care le găsesc în sat. Am încercat întotdeauna să lucrez folosind tehnicile de lucru de odinioară. Din fericire cei care caută să cumpere obiecte meșteșugărești nu se mulțumesc cu orice, mulți dintre ei sunt foarte educați și informați în acest sens. Și asta este bine pentru meșterii care vor să respecte meșteșugurile tradiționale. Chiar dacă lucrul este mai greu de făcut, rezultatul este mult mai frumos. Sigur, multe materiale folosite nu mai sunt ca pe vremuri, însă încercăm să ne descurcăm cu ce avem. De exemplu, pentru ii, cămăși și poale pânza pe care lucrez este, în majoritatea cazurilor, țesută industrial din fir de bumbac. Pe vremuri se făceau, aici în zona noastră, din pânza de cânepă țesută în casă. Din păcate, cânepa nu se mai cultivă de zeci de ani și atunci nu mai există nici materia primă necesară pentru țeserea acestui tip de pânză.

Lucia Brad: Ce viitor credeți că va avea arta populară? Interesul pentru costumul popular se va păstra sau va dispărea cu timpul?
Elvira Gavriș: Văd în prezent un interes mare pentru lucrarea, păstrarea și promovarea costumului popular, nu numai în scop comercial, ci și din dorința de-a avea ceva românesc. Nu va dispărea! Tinerii trebuie să înțeleagă ca arta populară, costumul purtat de strămoșii noștri, ne reprezintă ca nație. Și mulți văd că înțeleg acest lucru, și îmbracă cu multă mândrie piesele vechi, țărănești. 

Lucia Brad: Ați participat la expoziții și în afara țării. Ce credeți, noi ne raportăm diferit la cultul tradiției în comparație cu alte țări?

Elvira Gavriș: România se situează printre țările unde încă se mai păstrează tradițiile. Avem unul din cele mai frumoase si variate costume populare din lume. Suntem obligați moral să păstrăm ce mai putem, și să transmitem generațiilor tinere meșteșugurile și obiceiurile populare. Atât cât mai știm și noi. Este adevărat că satul românesc a suferit numeroase transformări, de-a lungul timpului, dar la noi încă mai putem vedea casele îmbrăcate de sărbătoare și mândria cu care țăranca noastră poarta straiele românesti.

Lucia Brad: Aveti un crez pe care l-ati urmat de-a lungul vieții?

Elvira Gavriș: Am avut multe momente grele în viață, dar pasiunea pentru arta populară ma ajutat să trec peste toate greutățile. Atunci când faci ceva din inimă, lucrul ăsta te trage înainte. 

Lucia Brad: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez succes în tot ceea ce faceţi!

Elvira Gavriș: Vă mulțumesc!