Interviu cu Doamna Marioara Boc

Doamna Marioara Boc este fondatoarea și coordonatoarea grupului folcloric Păstrătorii tradițiilor Răchițele din satul Răchițele, comuna Mărgău, jud. Cluj.
Tema principală a interviului este importanța păstrării și transmiterii moștenirii culturale. Mulți dintre noi nu înțelegem cât de bogați suntem că deținem un patrimoniu local valoros. Întrebarea este, ce facem cu el? Îl lăsăm să piară sau îl prețuim cu adevărat, dându-l mai departe urmașilor?
Doresc să-i mulțumesc Doamnei Marioara Boc și pe această cale pentru munca asiduă, neobosită, pusă în slujba comunității din Răchițele, pentru păstrarea și transmiterea moștenirii culturale.  

Doamna Marioara Boc

Lucia Brad:  Doamna Marioara, Răchițele este singurul sat din comuna Mărgău în care costumul vechi se poartă într-o proporție așa de mare. În celelalte sate ale comunei sunt puține persoane care mai poartă cămăși cu șire și trăsură. Cum vă explicați acest fapt?

Marioara Boc:  Într-adevăr, în satul Răchițele din comuna Mărgău, costumul popular vechi (cămașa cu trăsură sau cămașa cu șire, specifice portului femeiesc) se poartă într-o proporție mai mare decât în celelalte sate din comună. Eu cred că aceasta se datorează educației care s-a făcut în școală, cel puțin de când eu am venit în acest sat – 1973 - și am descoperit aceste minunate costume populare, și îmbrăcarea acestora la diferitele activități culturale, legate de sărbătorile religioase și naționale ale poporului nostru, precum și cele specifice satului. Fiind dascăl la Școala Răchițele,i-am determinat întâi pe copii să le îmbrace la activitățile făcute cu ei. Vreau să-ți spun că la început nu vroiau să le îmbrace, le era rușine cu ele. Am întâmpinat o reticență atât din partea copiilor cât și a părinților, deoarece aceștia le părăsiseră de mult timp, le vânduseră pe diferite obiecte din plastic sau un număr mare dintre femeile din sat transformaseră adevărata pânză de cânepă din care erau făcute cămășile cu trăsură în prosoape de bucătărie. Le plăceau mai mult cele împrumutate din alte zone ale țării (mai ales Banat unde se mutase un număr mare de săteni din cauza condițiilor grele de trai) fiindcă erau mai sclipărețe, iar iile erau cusute pe material de nailon și erau mai ușor de spălat. Eu am iubit întotdeauna portul nostru românesc și când îl îmbrăcam, aveam și atunci ca și acum, un sentiment de înălțare sufletească, de bucurie, și de aceea am încercat să transmit această stare și copiilor pe care i-am educat și instruit, precum și adulților cu care am lucrat. De aceea, împreună cu profesoara de limba română de atunci - Anca Viorica - am înființat și un grup folcloric mixt al adulților (1979). În perioada 1979 - 1989 grupul nostru a avut o activitate bogată și variată. Am reușit să pun în scenă obiceiuri și dansuri populare din sat și am participat la concursuri - Cîntarea României (care era atunci) - etapele locale, județene, interjudețene și naționale, la care s- au obținut locuri fruntașe ( locul I,II,III). La aceste activități atât eu cât și ceilalti membri ai grupului eram îmbrăcați toți în costumele populare vechi, iar aprecierea juriului și a altor persoane participante la activitățile desfășurate i-au determinat pe sătenii noștri să-și îmbrace din nou minunatele lor costume populare vechi, iar acum o fac cu plăcere atât cei mari cât și cei mici într- o proporție mare.

Grupul folcloric Păstrătorii Tradițiilor Răchițele la Cântarea României în anii '80

Lucia Brad: Credeți că grupul “Păstrătorii tradițiilor Răchițele” a contribuit la conștientizarea importanței păstrării portului vechi?

Marioara Boc: Cu certitudine, grupul nostru Păstrătorii Tradițiilor Răchițele (reînființat în 2006) a contribuit la conștientizarea importanței păstrării portului vechi fiindcă prin îmbrăcarea acestuia ne identificăm noi, locuitorii acestui sat din Munții Apuseni, apreciind în același timp iubirea și dragostea pentru frumos precum și munca migăloasă, serioasă și asiduă a strămoșilor noștri, acei strămoși care au locuit aceste plaiuri de când sunt munții, în arealul cărora au trăit,și-au întemeiat familii, și-au crescut copiii,și-au păstrat datinile și obiceiurile,și-au lucrat cu greu pământurile care nu erau prea roditoare dată fiind clima aspră, și-au crescut animalele și și-au desfășurat toate activitătile de zi cu zi. Am considerat că numai reluând în acest fel aceste valori ale patrimoniului imaterial, moștenite de la străbunii locului voi reuși să le transmit spre generațiile viitoare ca elemente definitorii ale noastre, ale poporului român, acum, entitate europeană.

Lucia Brad: Știu că ați avut un rol important în păstrarea coeziunii și unității portului în Răchițele. Care au fost argumentele pe care le-ați folosit pentru conștientizarea comunității în această problemă?

Marioara Boc: Argumentele folosite pentru conștientizarea păstrării coeziunii și unității portului în Răchițele au fost strâns legate de activitatea mea de învățător și director al școlii, de exemplul meu personal și de activitățile desfășurate cu suflet atât cu copiii cât și cu comunitatea, de proiectele și legăturile de înfrățire pe care le-am avut cu școli și asociații din țară și străinătate (Franța, Olanda). Punerea în evidență a valorilor spirituale ale oamenilor locului, ale noastre ca nație prin discuții, explicații, prezentarea unor modele de personalități din istoria truditului nostru popor, demne de urmat, învățarea unor cântece populare vechi, colinde, datini, obiceiuri, jocuri populare, păstrarea credinței strămoșești, frecventarea și trăirea emoționantă a slujbelor religioase de la biserica din sat (Nihil Sine Deo). Îmbrăcarea costumului popular i-au determinat pe cei cu care lucrez să-și dea seama că astăzi este rândul nostru să arătăm ce valoare avem ca urmași ai înaintașilor noștri,să arătăm dacă prin faptele și simțirea noastră îmbogățim sau sărăcim valoarea strămoșilor noștri în veșnicie. Este foarte interesant cum femeile din satele noastre au reușit să pună în vârful unui simplu ac de cusut frumusețea, pasiunea și tradiția fără școli înalte, dar cu un simț al esteticului foarte dezvoltat. Un sprijin deosebit în ceea ce am făcut l-am avut din partea bisericii, care este păstorită de soțul meu, preotul Teodor Boc, atât din punct de vedere spiritual cât și material. Acum, când drumul meu coboară spre apus, spun cu toată responsabilitatea că dacă nu există o legătură strânsă și colaborare între instituțiile și grupurile care alcătuiesc o comunitate (școală, biserică, autorități locale, asociații, fundații etc...) care să dorească cu adevărat progres, spiritualitate și dezvoltare pentru comunitatea din care fac parte și nu doar interes personal, acea comunitate este repede sugrumată de nepăsare, învrăjbire, de mătrăguna urii și dezbinării.

Lucia Brad: Având în vedere că în Mărgău se cos și se poartă tot mai mult "iile noi", cum credeți că va evolua portul în zonă?

Marioara Boc: Referitor la acestă întrebare, aș vrea să-ți spun, Lucia dragă, că și eu mă gândesc de multe ori dacă se va continua în Răchițele prețuirea, păstrarea și purtarea pe mai departe a portului popular vechi la diferite evenimente din viața satului sau se vor împrumuta piese ale costumelor populare din alte zone. Eu insist mult în păstrarea autenticității locale fiindcă toate, absolut toate costumele populare vechi ale românașilor noștri din întreaga țară sunt minunate, însă aș dori ca fiecare zonă să-și respecte și păstreze ceea ce a moștenit de la înaintași în locul respectiv și nu să se facă pur și simplu un amalgam încât să nu se mai știe cine de unde vine și încotr-o pleacă.

Aș dori din tot sufletul meu să găsesc o persoană care să păstreze și să continue dezinteresat ceea ce am clădit eu cu multă muncă , sensibilitate și dragoste pentru înaintașii noștri care cu mâinile lor trudite au creat și ne-au lăsat asemenea comori, împreunându-și deseori mâinile într-o rugăciune spre cer pentru noi,urmașii. Mă întreb uneori:’’Oare suntem vrednici să păstrăm și să transmitem urmașilor noștri valorile spirituale și materiale pe care ni le-au lăsat strămoșii ?’’ Spunem mereu că am evoluat și așa este din punct de vedere al tehnicii. Dar din punct de vedere moral și spiritual?

Lucia Brad:  De ce credeți că are nevoie o comunitate pentru a privi cu interes către moștenirea culturală?

Marioara Boc:  Cred că fiecare comunitate are nevoie de un lider căruia să-i placă ceea ce face și care să fie un model de urmat pentru generațiile viitoare.. Cât timp am fost în activitate la școală, am lucrat cu mulți copii din Răchițele, Scrind, Mărgău, implicându-i în programe aristice, poezii,cântece și dansuri populare,concursuri de colinde la diferite festivaluri, concursuri de descriere a costumului popular pentru femei și bărbați și-mi plăcea mult starea de spirit a copiilor din Mărgău și felul cum păstraseră părinții, bunicii și străbunicii lor cămășile cu șire. Acum când îi văd pe unii dintre ei (pe facebook) că le îmbracă la Crăciun, intră în biserică păstrând intrarea și așezarea colindătorilor cum făcuseră altădată la școală, mă bucur foarte mult și-o lacrimă îmi umezește ochii. Înseamnă că ceva din sufletul meu s-a deșertat în sufletul lor și a rămas acolo, încă. Iată de ce susțin că fiecare sat are nevoie de un lider, un model cu înțelepciune, prețuire, păstrare și transmitere a valorilor spirituale, morale și materiale ale strămoșilor noștri. Că este așa o dovedește exemplul tău, când la sărbătorile de iarnă te-ai îmbrăcat în costumul popular vechi, determinând și pe alte consătene de- ale tale să-și îmbrace acele minunate comori care zac în lăzile din cămară sau podul casei.

Lucia Brad:  Credeți că autoritățile locale ar putea să contribuie la păstrarea portului tradițional din comuna noastră?

Marioara Boc:   Cred că autoritățile locale ar trebui să se implice în crearea, păstrarea și transmiterea portului popular autentic generațiilor viitoare, sprijinind femeile care ar dori să învețe să coasă cămăși cu șire fiindcă este o cusătură aparte și fără sprijinul unui meșter popular cum este de exemplu d-na Elvira Gavriș, nu se reușește. Ar trebui să se organizeze și la Mărgău ateliere de cusut-țesut în colaborare cu Școala Populară de Artă “Tudor Jarda” - Cluj și eu cred că ar participa femei din sat la aceste cursuri, iar dacă ar fi sprijinite și în valorificarea produselor lor, fără îndoială că modelele cămășilor cu trăsură sau cu șire ar fi cusute într-un număr mare. Este bine, cred eu, că se cos și ii noi care se folosesc zi de zi și că nu s-a pierdut ia românească, dar adevăratele ii tradiționale din satele comunei Mărgău, acele cămăși cu șire s-ar purta ca și altă dată numai la evenimente deosebite din viața satelor fiindcă necesită foarte multă muncă, pricepere și îndemânare. Satul românesc se schimbă pe zi ce trece. Mi-aș dori să înflorească satele noastre datorită dezvoltării economice a secolului prin care trecem și nu, nicidecum să rămână niște sate îmbătrânite, părăginite încât să te apuce jalea și plânsul când te întorci acasă. Doamne, ferește! Numai bunul Dumnezeu ne știe viitorul.

***Interviul a fost realizat în data de 25.01.2019 și face parte din cercetarea derulată pentru elaborarea Lucrării de licență în Studii Culturale - Etnologie, susținută în iunie 2019.